luni, 1 decembrie 2008

Conferinta Musulmanilor din Romania - Sucevita

Rugaciunea la Conferinta AMR Sucevita

Despre mine

Interviu cu domnul doctor Abu Al-Ola Al-Ghaithi

Domnule doctor Abu Al-Ola Al-Ghaithi ati venit in Romania in anul …..pentru a studia medicina. Cum de ati ajuns sa infiintati o fundatie si de ce?

- Intradevar am venit sa studiez medicina si inca mai studiez. In prezent fac al doilea dotorat. Comunitatea araba musulmana din Romania fost si este destul de numeroasa. Ca orice comunitate minoritara, musulmanii arabi au avut nevoie de lideri. Eu am fost unul dintre cei care au fost alesi de aceasta comunitate. Vrand nevrand am inceput sa am responsabilitati. Am inceput sa conduc rugaciunea, apoi sa dau sfaturi religioasa, si-asa mai departe.



De ce dumneavoastra si nu altul?

- Provin dintro familie culta. Am primit o educatie exemplara de la parintii mei, si mai ales de la mama, Dumnezeu s-o ierte, care va fi intotdeauna in sufletul meu. Am invatat Coranul si stiintele religiei islamice inca de mic copil. Venise timpul sa ma specializez dar pentru ca religie deja stiam am hotarat sa decoper tainele medicinei care ma fascinau iar destinul a fost sa ajung in Romania, care a devenit pentru mine o a doua patrie. Asadar cred ca am fost ales ca lider datorita cunostintelor mele religioase.



Ati acceptat cu usurinta aceasta misiune de unul dintre liderii comunitatii arabe?

-Binenteles ca nu dar constiinta m-a facut sa o fac.


In 1998 ati infiintat Fundatia Taiba al carui presedinte sunteti. De ce?

-Stim foarte bine ca atunci cand faci o activitate trebuie sa fie confom legii si atunci am ajuns la concluzia ca trebuie sa avem un suport legal pentru activitatile comunitatii.Intotdeuna am respectat si am chemat la respectarea legilor Romaniei caci noi suntem oaspeti in aceasta a doua patrie si trebuie sa fim ca un oaspete loial, sa fim un exemplu pentru cei din jur.


Ati demarat foarte multe campanii umanitare printre care vreau sa mentionez cea de intrajutorare a sinistratilor din judetul dej, anul 1996. Si chiar ati primit o scrisoare d emultumire de la primarul judetului. Cu toate ca nu erau musulmani ati sarit in ajutorul acestora si ati starns fonduri uriase.

-Intradevar am demarat aceasta campanie nu pentru a se spune ca am facut acest lucru ci constiinta mea de musulman m-a facut sa vin in ajutorul acelor oameni care au ramas fara hrana si apa. Eu consider ca trebuie sa contribuim la intrajutorarea semenilor nostri fara sa tinem cont de credinta caci profetul nostru Muhammed a spus ca cel mai mult dintre noi este cel care este cel mai de folos omenirii.



Dupa neneorocirea de la 11 septembrie stim ca ati iesit la canalele de televiziune si ati condamnat actele teroriste care au avut loc atunci.

- Da am iesit la mai multe televiziuni, am participat la mai multe shouri in direct unde am subliniat faptul ca Islamul condamna astfel de actiuni teroriste, ca ceea ce s-a intamplat a fost o catastrofa pentru intreaga omenire si ca cei care au savarsit acele actiuni sinucigase nu pot fi musulmani.



Daca nu ma insel ati fost printre singurii care au avut curajul sa vorbeasca deschis cu presa si sa spuna foarte clar ca Islamul condamna orice fel de act terorist.

-Dumnezeu sau Allah ne spune in Coran ca cine ucide un suflet nevinovat este ca si cum ar fi ucis intreaga omenire, deci este unul dintre cele mai mari pacate in Islam sa iei viata unor oameni nevinovat. Unde mai puneti faptul ca atunci au fost ucizi si foarte multi musulmani.



Din pacate incepant cu 11 septembrie Islamul este asociat cu terorismul si cu jihadul sfant. Ce ati facut in acest sens?

-In primul rand am cautat sa unesc comunitatea araba din Romania prin predica de vineri, prin intalniri particulare, etc. Am realizat o serie de traduceri ale unor carti de literatura religioasa pentru a arata ca Islamul nu sustine terorismul, ca terorismul nu poate avea ca izvor Coranul, profetul Muhamed sau religia islamica. Cred ca numai prin cunosterea celuilalt vom putea convietuii, asadar am incercat sa ne facem cunoscuti, noi ca musulmani si ca religie.



Va aduceti aminte de Florin Lesi si nenorocirea care avea sa se intample. Cum comentati asftel de atitudini?

-Cum am aflat de acel caz nefericit prin intermediul televiziunii am dat declaratii in presa in care am subliniat faptul ca acea persoana nu a avut nici un contact cu Fundatia Taiba si ca ceea ce era sa faca el era neislamic. Aici vreau sa precizez rolul echipei noastre de la fundatie care a reusit sa intre in contact cu majoritatea musulmanilor convertiti din tara. Acestia au nevoie de lideri spirituali, au nevoie de materiale despre Islam. Daca noi nu intram in contact cu ei si sa le prezentam Islamul adevarat exista riscul ca unii dintre ei sa intre pe siturile straine si sa importe o problema externa sau sa interpreteze eronat si astfel, din ignoranta, sa puna in practica ceva gresit. In acest sens, am realizat un site de verdicte islamice pentru comunitatea musulmana din tara. Noi suntem impotriva importarii de verdicte din afara tarii caci fiecare loc isi are caracteristicile proprii. Pot sa spun ca suntem singura organizatie care si-a asumat aceasta sarcina de familizare a noilor musulmani in religia pacii si nu a terorii.



Ceea ce m-a surprin cel mai mult in incercarea dumneavoastra de a va arata buna credinta si iubire pentru aceasta tara a fost contributia la eliberarea jurnalistilor rapiti in Irak. Domnule doctor v-ati pus viata in primejdie pentru a contribui la salvarea unor cetateni romani in timp ce v-ati lasat sotia si cei 3 copii in tara. De ce?

-V-am spus ca ce am facut am facut-o datorita constiintei mele de musulman. Am vrut sa multumesc intrun fel acestei patrii care m-a primit si in care m-am simtit ca acasa. Umanitatea nu are hotare. Cu totii suntem creatiile aceluiasi Dumnezeu.



De asemenea vreau sa amintesc de contributia dumneavoastra exemplara la calmarea spiritelor in urma aparitiilor acelor caricaturi defaimatoare la imaginea profetului Muhammed. Cum ati reusit?

-Musulmanul este un om echilibrat si stabil. Nu generalizeaza si nu trateaza nici un aspect important cu subiectivism. Daca o persoana l-a denigra pe profetul Muhammed asta nu inseamna ca au facut-o toti danezii sau toti crestinii. Nu! Eu am avut reactii dar reactiile mele au constat in calmare si constientizare a spiritelor. A raspunde prin asedierea ambasadelor nu este uman si nici islamic. Daca chiar il iubim pe profetul Muhammed ar trebuie sa aplicam modelul lui de viata si nu sa reactionam iradional si iresponsabil. Insusi profetul Muhammed a avut un comportament de invidiat cu cei care l-au dusmanit. El intotdeauna le-a raspuns in cel mai bun mod astfel incat i-a lasat impresionati pe acestia. Asadar cred ca aportul meu a fost sa calmez spiritele si sa redirectionez aceste sentimente spre actiune de prezentare a imaginii profetului.


Domnule doctor cu toate ca dumneavoastra ati contribuit atat de mult la unitatea comunitatii, la ordinea publica atat prin declaratiile si actiunile proprii cat si prin actiunile Fundatiei Taiba care de cand s-a infiintat si pana astati cheama la coexistenta, la pace, la intrajutorare, din pacate sunt voci care spun ca fundatia ce o reprezentati ar promova fundamentalismul islamic.

-Din pacate unii privesc dintrun vizor foarte ingust activitatile fundatiei taiba. Pentru unii dintre acestiaa a traduce coranul in limba romana sau a traduce carti despre islam in limba romana este fundamentalism, a implini rugaciunea de 5 ori pe zi sau a merge la pelerinaj inseamna fundamentalism, etc. Continui sa cred ca la baza unor astfel de conceptii gresite sta necunoastrea si lipsa de dialog. Daca acestia care pretind asemenea lucruri ar veni si ar vorbi cu noi si-ar schimba impresiile. V-am spus, oamenii nu au rabdare sa analizeze si trag concluzii doar dupa o singura privire.



Care credeti ca e cea mai mare realizare a dumneavoastra in Romania?
- Fara indoiala ca este echipa mea pe care ma bazez si ma voi baza intotdeauna. Sunt sigur ca ei vor continua ceea ce am inceput si vor fi un exemplu pentru societatea in care traim.


Puteti sa ne enumerati cele mai importante activitati ale Fundatiei Taiba:

Printre cele mai importante ar fi: Pelerinajul la Mekka, programul specific Lunii Ramadan (mese de post, rugaciunea de Ramadan), ajutorarea sarmailor si orfanilor, consiliere religioasa, tarducerea si publicarea de carti si brosuri, editarea revistei Islamulazi, prezentarea Islamului pe internet (www.islamulazi.ro), conferinte, cursuri si seminarii despre Islam, construirea de centre islamice si moschei, emisiuni de televiziune, participarea la targuri de carte, etc…


In final, domnule doctor, daca aveti vreun mesaj de transmis cititorilor nostri va rogam…

In primul rand ii multumesc lui Allah ca ne-a dat prilejul sa servim atat cat am putut, comunitatea musulmana si un numai, mai mult de 12 ani de activitate iar daca ne ajuta Bunul Dumnezeu vrem s-o facem in continuare si mai bine. In acest sens am luat o hotarere grea dar sper benéfica pentru organizatia pe care o conduc si-anume aceea de a renunta la denumirea “TAIBA” in favoarea unei denumiri mai transparente si mai aproape de public: “Centrul Cultural Islamic Islamul AZI”. Speram ca noua denumire sa inlature presupusul val de pe activitatile noastre si oamenii sa ne perceapa asa cum suntem, nu asa cum vor unii sa parem!



Domnule doctor ati facut atitea pentru comunitatea de aici si nu numai. Ce veti face in continuare?

-Daca m-ajuta Dumnezeu vreau sa fiu de folos in continuare la prezentarea Islamului corect si binenteles ca orice medic vreau sa-mi practic meseria, prin a vindeca si salva vietile oamenilor.



Domnule doctor va multumesc pentru acest interviu atat de deschis si spre sa va continuati misiunea! Fara indoiala sunteti una dintre personalitatile de varf ale comunitatii musulmane din Romania.


Interviu realizat de dl Kerim Engin