luni, 17 octombrie 2011

Sufletul slab



Sufletul slab, piatra in gat sau sufocare completa... mereu se pling oamenii de aceste semne, venind si cautand o iesire din intunericul sufletului lor... de ce ?


Un tata nu ii suporta pe copiii lui... 
Mama nu inghite sa stea de vorba cu trandafirii vietii ei (copiii ei) 
Fata nu comunica cu mama ei si ii place sa vorbeasca cu cei din afara familiei ei... 
Timpul se scurge neconsumat benefic...
Probleme peste probleme... 

Luand in consederatie toate acestea si cautand o solutie ...unii cauta rezolvari prin vrajitorii si altii cauta prin psiholgi , altii prin diferite metode departe de a fi benefice.... 

Daca ne gandim bine si ne intoarcem la temelia credintei noastre o sa stim clar ca bucuria si tristetea depind de legatura noastra cu creatorul nostru. Fiecrare dintre noi spune ca este in legaturpaermanenta cu creatorul sau, insa nu stie ce inseamna legatura cu Allah. 
A face rugaciune nu inseamna ca esti in legatura cu Allah... 
A tine post nu inseamna ca esti in legatura cu Allah... 
A te duce la pelerinaj nu inseamna ca esti in legatura cu Allah... 
A plati zakatul (dania) nu inseamna ca esti in legatura cu Allah... 

A cunoaste ceva din islam nu inseamna ca esti in legatura cu Allah 

Ce inseamna legatura cu Allah? 
Este o stare in speciala pe care o intelegi din aceasta realtare:
"Jur pe maretia Mea si superioritatea Mea ca oricarui rob care a pus mai presus vointa Mea fata de vointa lui, Eu o sa reduc grija lui, inmultesc averea lui si scot saracia din interiorul lui si pun bogatia in fata ochilor lui."

Aici este clar. Este vorba de vointa noastra care vine dupa vointa lui Allah, de o vointa pe care o modelam dupa ceea ce ii place lui Allah, ceea ce Allah doreste de la oameni. Viata noastra este pentru Allah si in tot ceea ce facem, indiferent ca studiem, mergem la servici, iesim cu prietenii, ne relaxam in propriile case, petrecem timpul cu familia, ii ajutam pe altii, relationam cu rudele noastre, in toate acestea avem la baza principiile islamice, ne castigam traiul prin mijloace permise, suntem corecti la locul de munca, suntem iubitori in familie, mereu alaturi de prietenii si rudele noastre la nevoie. Niciodata Allah nu dispare de pe buzele noastre, din vorba noastra, din sufletul nostru. Prin tot ceea ce fac, islamul este cunoscut celorlalti, dupa cum eu aleg sa il practic. Inseamna ca pe unde mergi tu, oamenii vad si islamul prin tine. Oare este usor? Cu siguranta nu. Nu este usor sa fii mereu atent la comportament, sa te opresti si sa iti analizezi actiunile, sa verifici daca ele sunt pe placul lui Allah, sunt facute cu intentie pentru Allah. Chiar si atunci cand vezi in fata ta un singur om, pe acela trebuie sa il iubesti de dragul lui Allah, nu de dragul realizarilor acelui om, de dragul beneficiilor care ti le-a adus sau ti le poate aduce in viitor.

Sa ajungem la Allah este un drum. Acest drum nu este greu, dar noi il ingreunam, ingreunam sosirea la Allah. Este oare usor sa iei decizia de a merge mereu pe acest drum?

Pacatele construiesc un perete, o bariera. Pacatul este cel care impiedica sosirea, mandria, orgoliul, barfele, ura si tradarea impreuna ne opresc de la a ajunge acolo unde ne-am propus, aproape de Allah. A ajunge aproape de Allah este o dorinta pentru multi musulmani, dar nu este si un scop. Atunci cand ajunge realitate si scop, drumul se usureaza si calea devine clara.

Cand plangi ca ai pierdut o rugaciune, timpul ei s-a terminat si tu nu ai reusit sa o faci, atunci sosirea este apropiata... Cand plangi cand vezi ca un musulman sau o musulmana nu practica islamul, sosirea este apropiata.

Ce inseamna sosire? Atunci cand gandirea, vazul, auzul, gustul sunt orientate dupa dorinta lui Allah, nu dupa propriile capricii, atunci esti aproape de Allah. Ai ajuns aproape de El? Nu este greu, incearca! Daca tu depui un efort de a te apropia de Allah, El te va ajuta si iti fac usura faptele bune. Sa ne rugam cu totii sa fim dintre supusii sinceri ai lui Allah

luni, 14 februarie 2011

Cei trei Abdullah

Se spune că trăia odată un trib căruia i se spunea Bani Arāfa, din pricină că membrii săi erau cunoscuţi şi faimoşi pentru ştiinţa, cunoştinţele pe care le aveau şi pentru isteţimea deosebită. Cel mai faimos în tot tribul era un om în vârstă şi înţelept în aşa măsură, încât chiar şi chipul său radia lumina ştiinţei. Şeikhul acesta avea trei băieţi cărora le dăduse acelaşi nume – Abdullah, aceasta pentru că înţelepciunea nu-L cunoaşte decât pe Allah.

Timpul a trecut şi a venit şi ceasul din urmă al acestui şeikh care şi-a dat suflarea. Bătrânul lăsase un testament pentru fiii săi şi scrisese: „Abdullah moşteneşte, Abdullah nu moşteneşte, Abdullah moşteneşte”. Văzând şi citind testamentul, cei trei fraţi s-au trezit într-o mare încurcătură, pentru că nu ştiau care dintre ei va fi cel care nu moştenea nimic. Doi dintre ei moşteneau cu siguranţă, dar al treilea nu primea nimic conform testamentului. Pentru că pe toţi trei îi chema Abdullah, au hotărât să-şi caute dreptatea la un qadi (judecător) cunoscut pentru ştiinţa şi pentru marea înţelepciune de care dădea dovadă. Omul locuia într-un sat îndepărtat, dar cei trei fraţi au hotărât să se ducă la el. Pe drum au întâlnit un om care părea a căuta ceva şi care i-a întrebat:

- N-aţi văzut cumva o cămilă?
Iar primul Abdullah i-a spus:
- E chioară?
- Da.
Al doilea Abdullah a întrebat, la rândul său:
- Are coada tăiată?
- Da.
A întrebat şi al treilea Abdullah:
- E şchioapă?
- Da.
Omul care-şi căuta cămila se gândi că acei călători văzuseră cămila în drumul lor, pentru că o descriseseră întocmai, şi, bucuros, a grăit:
- Aţi văzut-o?
- Nu, n-am văzut-o.
Omul s-a mirat. Cum să n-o fi văzut? Atunci cum de au descris-o întocmai?
- Cu siguranţă aţi furat-o, altfel cum aţi fi ştiut aşa de bine cum arată?
Cei trei tineri au răspuns într-un glas:
- N-am furat-o, jurăm pe Allah!
A zis omul:
- Am să merg la judecător să mă plâng!
- Păi şi noi tot la el ne ducem. Haide cu noi.

Au pornit împreună spre judecător şi, odată ajunşi, şi-a spus fiecare păsul, după care omul dreptăţii le-a zis:

- Acum mergeţi şi odihniţi-vă, căci probabil sunteţi obosiţi de pe drum.
Apoi i-a poruncit slugii sale să le pregătească celor patru de mâncare, iar unui alt servitor i-a poruncit să fie cu ochii pe ei câtă vreme vor sta la masă. În timp ce aceştia mâncau, s-au întâmplat cele care urmează:

Abdullah întâiul a spus:
- Femeia care ne-a pregătit masa a rămas grea.
Al doilea Abdullah a spus:
- Carnea pe care o mâncăm acum nu e carne de capră, ci carne de câine.
Al treilea Abdullah:
- Judecătorul ăsta s-a născut din păcat. E din flori.

Sluga pusă să îi păzească a auzit toate cuvintele pe care le grăiseră cei trei Abdullah.

A doua zi judecătorul l-a întrebat pe slujitor despre cele ce vorbiseră şi făcuseră în timpul mesei cei trei Abdallah şi omul care-şi pierduse cămila. Iar sluga a povestit zicând:

- Unul dintre ei a spus că femeia care le-a fiert mâncarea este însărcinată.
Atunci judecătorul s-a dus la femeia aceea s-o întrebe dacă într-adevăr este însărcinată sau nu. Într-un târziu, femeia, care la început nu şi-a recunoscut sarcina, a cedat insistenţelor judecătorului, confirmând spusele acestuia.

Apoi înţeleptul judecător s-a întors la slugă, întrebând ce anume a zis celălalt Abdullah, iar slujitorul i-a povestit:

- Celălalt a zis că, la prânz, carnea pe care au mâncat-o nu a fost de capră, ci de câine.

Înţeleptul a mers atunci la măcelar şi l-a întrebat ce a tăiat pentru prânz. Măcelarul i-a răspuns că tăiase o capră. Omul ştia că măcelarul minte şi a insistat până când acesta a recunoscut adevărul şi anume că, într-adevăr, a tăiat un câine, pentru că nu a găsit nici oi, nici capre pe care să le sacrifice. Judecătorul a fost foarte mirat cum de au ştiut tinerii ce mănâncă, pentru că nu văzuseră carnea animalului decât atunci când le-a fost servită la masă.

S-a întors din nou la slujitor, cu mintea plină de întrebări.
- Ce au mai spus cei trei?
A răspuns sluga:
- N-au mai spus nimic, stăpâne.

Slujitorul era cam stingherit şi se citea aceasta pe chipul lui, astfel încât judecătorul nu i-a dat crezare şi a insistat pentru a-l face să spună adevărul întreg. Într-un sfârşit a recunoscut:

- Stăpâne, cel de al treilea Abdullah a zis despre tine că eşti născut din păcat.

Judecătorul era zdrobit şi, după îndelungată cugetare, a hotărât să se ducă la mama lui ca s-o întrebe cine este tatăl lui adevărat. Mai întâi mama s-a speriat, surprinsă de întrebare, şi, mai ales, înfricoşată de răspunsul care trebuia dat. Îi era frică de adevăr. A spus ea:

- Tu eşti copilul meu şi porţi numele tatălui tău.

Numai că acel judecător, fiind foarte înţelept şi isteţ, nu a dat prea multă crezare spuselor mamei sale şi a repetat întrebarea, iar răspunsurile femeii erau altele de fiecare dată. Au plâns mult amândoi, dar judecătorul nu şi-a uitat dorinţa de a şti adevărul-adevărat; în cele din urmă mama a răspuns dorinţei fiului său, recunoscând că acesta fusese făcut cu un alt bărbat. Judecătorul a fost cuprins de o tulburare puternică. Adică cum să fie el un bastard, un copil din flori… Iar întrebarea şi mai chinuitoare era aceasta: cum au ştiut cei trei tineri că el este copil din flori?

Apoi i-a adunat pe toţi cei trei Abdullah şi pe stăpânul cămilei pierdute ca să judece în legătură cu cele scrise în testament, precum şi cazul cămilei. L-a întrebat pe primul Abdullah:

- Cum ai ştiut că acea cămilă e chioară?
- Fiindcă o cămilă chioară mănâncă, de obicei, dinspre partea ochiului sănătos şi nu se atinge de fânul pus în partea ochiului vătămat. Iar în locul în care cămila a dispărut, am văzut urmele fânului mâncat pe o singură parte şi am înţeles că acel animal era chior.

Judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum de ai ştiut că e scurtată coada cămilei?
- Cămila sănătoasă are obiceiul ca, atunci când se balegă, să îşi mişte coada în stânga şi în dreapta, împrăştiind balega pe pământ. Iar pe locul unde cămila îşi făcuse nevoile nu am văzut nimic din toate acestea; excrementele ei erau grămadă, la un loc. Aşa am înţeles că are coada scurtată.

În sfârşit, judecătorul l-a întrebat şi pe ultimul Abdullah:
- Cum ai ştiut că acea cămilă e şchioapă?
- Am văzut urma copitelor pe pământ şi aşa am priceput că e şchioapă.

După ce i-a ascultat pe toţi cei trei Abdullah, judecătorul s-a convins de adevărul celor spuse de ei şi i-a zis stăpânului cămilei să se ducă la treaba lui. 

Când acesta a plecat, judecătorul i-a întrebat pe cei trei:
- Dar cum aţi ştiut că femeia care v-a pregătit mâncarea purta un copil în pântec?

A răspuns primul Abdullah:
- Am ştiut pentru că lipia pusă pe masă era mai groasă pe o parte şi mai subţire pe cealaltă parte. Iar aşa ceva nu se poate petrece decât dacă ceva anume împiedică femeia să ajungă la pâine. Acest ceva ce o împiedica era chiar sarcina sa. Aşa am ştiut că femeia este însărcinată.

După aceasta judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum ai aflat că acea carne ce v-a fost servită la masa de prânz a fost carne de câine?
Iar acest Abdullah a răspuns:
- Carnea de oaie, de capră, de cămilă şi de vacă au un rost şi o rânduială a lor, după cum urmează: grăsime, apoi carne, apoi os. Pe când carnea câinelui este diferită: carne, apoi grăsime şi apoi os. Aşa am ştiut că e carne de câine.

A venit rândul celui de al treilea Abdullah. Judecătorul aştepta nerăbdător clipa aceasta şi a întrebat uimit:
- Cum ai ştiut că eu sunt un copil din flori?
Iar Abdullah al treilea i-a răspuns:
- Pentru că i-ai poruncit unei slugi să fie iscoadă şi să stea cu ochii pe noi. Iar aceste îndeletniciri le au cei care s-au născut din flori.
Judecătorul a grăit următoarele:
- Pe copilul din flori nu-l poate recunoaşte decât un copil din flori.
Apoi a adăugat:
- Aşadar, tu eşti cel care nu vei moşteni nimic din testamentul tatălui tău, pentru că tu eşti copil din flori.