Cei trei Abdullah

Se spune că trăia odată un trib căruia i se spunea Bani Arāfa, din pricină că membrii săi erau cunoscuţi şi faimoşi pentru ştiinţa, cunoştinţele pe care le aveau şi pentru isteţimea deosebită. Cel mai faimos în tot tribul era un om în vârstă şi înţelept în aşa măsură, încât chiar şi chipul său radia lumina ştiinţei. Şeikhul acesta avea trei băieţi cărora le dăduse acelaşi nume – Abdullah, aceasta pentru că înţelepciunea nu-L cunoaşte decât pe Allah.

Timpul a trecut şi a venit şi ceasul din urmă al acestui şeikh care şi-a dat suflarea. Bătrânul lăsase un testament pentru fiii săi şi scrisese: „Abdullah moşteneşte, Abdullah nu moşteneşte, Abdullah moşteneşte”. Văzând şi citind testamentul, cei trei fraţi s-au trezit într-o mare încurcătură, pentru că nu ştiau care dintre ei va fi cel care nu moştenea nimic. Doi dintre ei moşteneau cu siguranţă, dar al treilea nu primea nimic conform testamentului. Pentru că pe toţi trei îi chema Abdullah, au hotărât să-şi caute dreptatea la un qadi (judecător) cunoscut pentru ştiinţa şi pentru marea înţelepciune de care dădea dovadă. Omul locuia într-un sat îndepărtat, dar cei trei fraţi au hotărât să se ducă la el. Pe drum au întâlnit un om care părea a căuta ceva şi care i-a întrebat:

- N-aţi văzut cumva o cămilă?

Iar primul Abdullah i-a spus:

- E chioară?

- Da.

Al doilea Abdullah a întrebat, la rândul său:

- Are coada tăiată?

- Da.

A întrebat şi al treilea Abdullah:

- E şchioapă?

- Da.

Omul care-şi căuta cămila se gândi că acei călători văzuseră cămila în drumul lor, pentru că o descriseseră întocmai, şi, bucuros, a grăit:

- Aţi văzut-o?

- Nu, n-am văzut-o.

Omul s-a mirat. Cum să n-o fi văzut? Atunci cum de au descris-o întocmai?

- Cu siguranţă aţi furat-o, altfel cum aţi fi ştiut aşa de bine cum arată?

Cei trei tineri au răspuns într-un glas:

- N-am furat-o, jurăm pe Allah!

A zis omul:

- Am să merg la judecător să mă plâng!

- Păi şi noi tot la el ne ducem. Haide cu noi.

Au pornit împreună spre judecător şi, odată ajunşi, şi-a spus fiecare păsul, după care omul dreptăţii le-a zis:

- Acum mergeţi şi odihniţi-vă, căci probabil sunteţi obosiţi de pe drum.

Apoi i-a poruncit slugii sale să le pregătească celor patru de mâncare, iar unui alt servitor i-a poruncit să fie cu ochii pe ei câtă vreme vor sta la masă. În timp ce aceştia mâncau, s-au întâmplat cele care urmează:

Abdullah întâiul a spus:

- Femeia care ne-a pregătit masa a rămas grea.

Al doilea Abdullah a spus:

- Carnea pe care o mâncăm acum nu e carne de capră, ci carne de câine.

Al treilea Abdullah:

- Judecătorul ăsta s-a născut din păcat. E din flori.

Sluga pusă să îi păzească a auzit toate cuvintele pe care le grăiseră cei trei Abdullah.

A doua zi judecătorul l-a întrebat pe slujitor despre cele ce vorbiseră şi făcuseră în timpul mesei cei trei Abdallah şi omul care-şi pierduse cămila. Iar sluga a povestit zicând:

- Unul dintre ei a spus că femeia care le-a fiert mâncarea este însărcinată.

Atunci judecătorul s-a dus la femeia aceea s-o întrebe dacă într-adevăr este însărcinată sau nu. Într-un târziu, femeia, care la început nu şi-a recunoscut sarcina, a cedat insistenţelor judecătorului, confirmând spusele acestuia.

Apoi înţeleptul judecător s-a întors la slugă, întrebând ce anume a zis celălalt Abdullah, iar slujitorul i-a povestit:

- Celălalt a zis că, la prânz, carnea pe care au mâncat-o nu a fost de capră, ci de câine.

Înţeleptul a mers atunci la măcelar şi l-a întrebat ce a tăiat pentru prânz. Măcelarul i-a răspuns că tăiase o capră. Omul ştia că măcelarul minte şi a insistat până când acesta a recunoscut adevărul şi anume că, într-adevăr, a tăiat un câine, pentru că nu a găsit nici oi, nici capre pe care să le sacrifice. Judecătorul a fost foarte mirat cum de au ştiut tinerii ce mănâncă, pentru că nu văzuseră carnea animalului decât atunci când le-a fost servită la masă.

S-a întors din nou la slujitor, cu mintea plină de întrebări.

- Ce au mai spus cei trei?

A răspuns sluga:

- N-au mai spus nimic, stăpâne.

Slujitorul era cam stingherit şi se citea aceasta pe chipul lui, astfel încât judecătorul nu i-a dat crezare şi a insistat pentru a-l face să spună adevărul întreg. Într-un sfârşit a recunoscut:

- Stăpâne, cel de al treilea Abdullah a zis despre tine că eşti născut din păcat.

Judecătorul era zdrobit şi, după îndelungată cugetare, a hotărât să se ducă la mama lui ca s-o întrebe cine este tatăl lui adevărat. Mai întâi mama s-a speriat, surprinsă de întrebare, şi, mai ales, înfricoşată de răspunsul care trebuia dat. Îi era frică de adevăr. A spus ea:

- Tu eşti copilul meu şi porţi numele tatălui tău.

Numai că acel judecător, fiind foarte înţelept şi isteţ, nu a dat prea multă crezare spuselor mamei sale şi a repetat întrebarea, iar răspunsurile femeii erau altele de fiecare dată. Au plâns mult amândoi, dar judecătorul nu şi-a uitat dorinţa de a şti adevărul-adevărat; în cele din urmă mama a răspuns dorinţei fiului său, recunoscând că acesta fusese făcut cu un alt bărbat. Judecătorul a fost cuprins de o tulburare puternică. Adică cum să fie el un bastard, un copil din flori… Iar întrebarea şi mai chinuitoare era aceasta: cum au ştiut cei trei tineri că el este copil din flori?

Apoi i-a adunat pe toţi cei trei Abdullah şi pe stăpânul cămilei pierdute ca să judece în legătură cu cele scrise în testament, precum şi cazul cămilei. L-a întrebat pe primul Abdullah:

- Cum ai ştiut că acea cămilă e chioară?

- Fiindcă o cămilă chioară mănâncă, de obicei, dinspre partea ochiului sănătos şi nu se atinge de fânul pus în partea ochiului vătămat. Iar în locul în care cămila a dispărut, am văzut urmele fânului mâncat pe o singură parte şi am înţeles că acel animal era chior.

Judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:

- Cum de ai ştiut că e scurtată coada cămilei?

- Cămila sănătoasă are obiceiul ca, atunci când se balegă, să îşi mişte coada în stânga şi în dreapta, împrăştiind balega pe pământ. Iar pe locul unde cămila îşi făcuse nevoile nu am văzut nimic din toate acestea; excrementele ei erau grămadă, la un loc. Aşa am înţeles că are coada scurtată.

În sfârşit, judecătorul l-a întrebat şi pe ultimul Abdullah:

- Cum ai ştiut că acea cămilă e şchioapă?

- Am văzut urma copitelor pe pământ şi aşa am priceput că e şchioapă.

După ce i-a ascultat pe toţi cei trei Abdullah, judecătorul s-a convins de adevărul celor spuse de ei şi i-a zis stăpânului cămilei să se ducă la treaba lui. 

Când acesta a plecat, judecătorul i-a întrebat pe cei trei:

- Dar cum aţi ştiut că femeia care v-a pregătit mâncarea purta un copil în pântec?

A răspuns primul Abdullah:

- Am ştiut pentru că lipia pusă pe masă era mai groasă pe o parte şi mai subţire pe cealaltă parte. Iar aşa ceva nu se poate petrece decât dacă ceva anume împiedică femeia să ajungă la pâine. Acest ceva ce o împiedica era chiar sarcina sa. Aşa am ştiut că femeia este însărcinată.

După aceasta judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:

- Cum ai aflat că acea carne ce v-a fost servită la masa de prânz a fost carne de câine?

Iar acest Abdullah a răspuns:

- Carnea de oaie, de capră, de cămilă şi de vacă au un rost şi o rânduială a lor, după cum urmează: grăsime, apoi carne, apoi os. Pe când carnea câinelui este diferită: carne, apoi grăsime şi apoi os. Aşa am ştiut că e carne de câine.

A venit rândul celui de al treilea Abdullah. Judecătorul aştepta nerăbdător clipa aceasta şi a întrebat uimit:

- Cum ai ştiut că eu sunt un copil din flori?

Iar Abdullah al treilea i-a răspuns:

- Pentru că i-ai poruncit unei slugi să fie iscoadă şi să stea cu ochii pe noi. Iar aceste îndeletniciri le au cei care s-au născut din flori.

Judecătorul a grăit următoarele:

- Pe copilul din flori nu-l poate recunoaşte decât un copil din flori.

Apoi a adăugat:

- Aşadar, tu eşti cel care nu vei moşteni nimic din testamentul tatălui tău, pentru că tu eşti copil din flori.

Rostirea expresiei Bismillah /În numele lui Allah

Rostirea expresiei Bismillah /În numele lui Allah

 

Înainte de a începe orice acţiune credinciosul musulman trebuie să spună Bismillah; această expresie se rosteşte înainte de a începe să mâncăm, când ieşim sau intrăm în casă, înainte de a intra în sala de examen, înainte a adormi.

Bismillah te apără de Satana; dacă rosteşti această expresie, el nu va bea, nu va mânca şi nici nu va dormi cu tine.

 

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Când omul intră în casă şi-L pomeneşte pe Allah la intrare şi când mănâncă, diavolul va zice: «Nu pot să înnoptez şi să mănânc la voi.» Dar dacă intră fără a-l pomeni pe Allah, atunci diavolul va zice: «Am un loc unde să înnoptez.»

O comoara pretioasa

Nu există forţă şi putere decât la Allah / La hawla wa la quwwata illa billah

 

Deseori repetăm această rugă şi buzele noastre o rostesc, dar noi nu-i cunoaştem sensul şi nu ne dăm seama cât de importantă e. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a susţinut că această rugă este o comoară a Paradisului. Abu Musa al Aşari (Allah să fie mulţumit de el) a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus:

«Vrei să te călăuzesc către una din comorile Raiului?» I-am răspuns: «Da, Trimis al lui Allah!» Atunci mi-a zis: «La hawla wa la quwwata illa billah / Nu există forţă şi putere decât la Allah.»”

Profetul Solomon, furnica si testoasa

Profetul Solomon si furnica

Soimul si gainile

Intr-o zi de furtuna, din cuibul unei soimarite a cazut un ou in curtea gainilor. Gainile stateau si se intrebau ce sa faca cu acel ou, dar una dintre gaini s-a oferit sa il puna langa oule sale. Timpul a trecut şi din acel ou a iesit un pui de soim, care deşi era diferit de cei din jurul sau, se comporta ca un pui de gaina. Se uita în jurul sau la puii de acolo şi se simtea la fel ca ei. Intr-o zi, un grup de soimi a zburat pe deasupra curtii în care se afla. Toate gainile şi toti puii au alergat la adapost, numai puiul de soim a ramas tintuit, admirand zborul soimilor. Atunci îşi zise: „Mi-as dori sa pot şi eu sa zbor ca ei!” Auzind aceasta remarca, unul dintre ceilalti pui incepu sa rada de visele sale şi spuse: „Tu nu te uiti la tine? Cum sa zbori ca soimii, tu esti doar un pui de gaina, care nu poate zbura şi care va ramane vesnic în curtea asta…”

Avem lectii de invatat din povestioara puiului de soim…

1. Cand omul nu are incredere în sine, este usor sa cada, oricine poate sa vina şi sa îi taie aripile.

2. Cand ne alegem prietenii şi pe cei care ne vor sta în preajma, trebuie sa stim pe cine sa alegem

3. Trebuie sa avem incredere în principiile noastre, chiar dacă altii vor sa ne deturneze de pe drumul nostru.

Dacă ramai în anturajul negativ al societatii, ramai şi tu negativ. Dacă esti un om bun, continua până obtii succesul, nu asculta de cei care te trag în jos: ai incredere în tine, ai incredere în capacitatea ta şi ai incredere în Allah inainte de toate acestea. Parerea ta despre tine, despre visele tale este cea care te ajuta sa atingi succesul. Cauta sa fii pregatit, sa te autoevaluezi obiectiv, impune respect celor din jur, fata de tine şi fata de viziunea ta. Cauta sa te inconjori de oameni care te ajuta sa cresti, nu sa te afunzi!

Gandhi si pantoful

Intr-o zi, Gandhi alerga sa prinda trenul. In momentul cand a ajuns langa peron, trenul déjà se afla in miscare. A alergat sa il prinda din urma şi foarte grabit a urcat. Dar din graba, un pantof i-a cazut. S-a aplecat imediat, şi-a scos şi al doilea pantof şi l-a aruncat şi pe acela. Cei care se aflau cu el erau foarte nedumeriti de gestul sau. Dar Gandhi foarte linistit le-a raspuns: „Cel care gaseste primul pantof, macar sa se bucure de el; de aceea am aruncat şi al doilea pantof. Nu are ce face cu un singur pantof, şi nici eu nu am ce face cu cel care mi-a mai ramas”.

Gandhi a transformat astfel pierderea intr-un castig. El a ramas în pierdere, dar altcineva s-a bucurat de castig. Atitudinea noastra fata de un frate sau o sora care castiga trebuie sa fie pozitiva, sa ne bucuram pentru el/ea, chiar dacă noi suntem cei care au pierdut!

Cersetorul

Un cerşetor orb stătea în fiecare zi pe stradă, dar niciodată nu primea suficienţi bani. El stătea aşezat ghemuit pe jos, având o căciulă în faţă şi lângă el avea o plăcuţă pe care scria: „Sunt orb. Vă rog ajutaţi-mă”

Într-o zi a trecut pe lângă el un om care lucra la mica publicitate şi a văzut că în căciula sa erau foarte puţini bani. I-a umplut acestuia căciula cu bani şi fără să îi spună i-a luat plăcuţa, a şters ce era scris şi a scris altceva, a pus-o înapoi şi a plecat.

Orbul a observat că dintr-o dată banii de la el din căciulă erau mult mai mulţi. A simţit că ceva se schimbase şi şi-a dat seama că atunci când auzise acel scrijelit pe plăcuţă, cineva îi modificase textul. A oprit un trecător şi l-a rugat să îi citească ce scria. Acesta i-a răspuns: „Acum este primăvară, dar eu nu pot vedea frumuseţea primăverii.”

Ce putem înţelege din această întâmplare? Trebuie să ne schimbăm modul de trai, comportamentul, atunci când lucrurile nu merg aşa cum ne-am dori.

Trebuie întotdeauna să reînnoim mijloacele noastre, să învăţăm lucruri noi pentru a putea progresa, mai ales când este vorba de călăuzirea oamenilor, cea mia grea misiune, dar şi cea mai răsplătită. Dacă trece o zi şi nu ai câştigat nici o informaţie nouă, nici un prieten nou, să ştii că trăieşti precum acel cerşetor care se întoarce acasă fără răsplată.

Un sfat pentru un sfat

Un tânăr care avea intenţia de a face un păcat a venit la imamul Hassan al Basry. Acesta era un mare savant de hadis, un om indiferent la bucuriile acestei lumi, care crescuse în preajma Aishei (Allah sa fie mulţumit de ea!), căci mama lui fusese servitoarea ei. Hassan al Basry l-a primit frumos, l-a tratat ca pe un bolnav, nu a ţipat la el, ştiind că el dorea îndreptare, nu lupă, dorea călăuzire nu ură, un comportament care nouă, celor care lucrăm pentru călăuzirea oamenilor ne lipseşte.

Imamul i-a spus: „Dacă vrei să faci acest păcat, să-l faci într-un loc în care nu te vede Allah” Tânărul s-a mirat şi i-a răspuns: „Oriunde m-aş afla, mă vede Allah”, la care imamul i-a răspuns: „Dacă Allah te vede, atunci să-L asculţi.

Apoi imamul i-a spus: „Dacă vrei să faci păcatul, să îl faci într-un loc care nu se află sub stăpânirea lui Allah. Tânărul i-a răspuns: „Oriunde mă duc, mă aflu sub stăpânirea lui Allah”, la care imamul i-a spus: „Dacă peste tot te afli sub stăpânirea lui Allah, atunci nu comite păcatul.”

Apoi imamul i-a spus: „Dacă vrei să comiţi acest păcat, să nu mănânci din ceea ce ţi-a dăruit Allah.” Dar tânărul a răspuns: „Tot ceea ce este în lume este din dărnicia Lui”, la care imamul a răspuns: „Atunci nu comite păcatul.”

Apoi imamul i-a spus: „Dacă vrei să comiţi păcatul, atunci când va veni îngerul morţii sa îţi ia sufletul, să-l amâni.” Dar tânărul din nou s-a văzut nevoit să-şi recunoască neputinţa, urmată de îndemnul imamului să nu comită păcatul.

Apoi imamul a continuat: „Dacă vrei să faci păcatul, atunci să îi împiedici pe îngerii Iadului să te arunce în Foc”, dar tânărul a spus că nu poate face acest lucru. Imamul a continuat „Atunci nu face păcatul!”

Uitaţi-vă, tânărul a venit la un om înţelept să-i ceară sfatul. De ce? Întotdeauna credinţa reală îl duce pe om ca căutarea soluţiei, nu la complicarea lucrurilor şi probabil a simţit că dacă va cădea prada ispite, destinaţia lui finală va fi Focul. El şi-a dorit să scape de această situaţie şi este o soluţie bună ca atunci când ne aflăm în dificultate, să căutăm oameni buni care să ne călăuzească, căci înmulţirea păcatelor în suflet întunecă drumul spre Allah şi omul trăieşte trist, sufocat, nu gustă dulceaţa vieţii, comportamentul lui este deplasat, nu mai poate să recunoască binele, dar Hassan al Basry a simțit adevărata frământare a tânărului şi i-a dat reţeta potrivită.

Întotdeauna să legăm lucrurile de credinţa în Allah, de frica de Allah, de pedeapsa lui Allah, de dărnicia Lui.

***

Un tânăr a venit la Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a spus: „Dă-mi voie să preacurvesc.” Profetul Muhammad i-a răspuns blând: „Ai fi de acord ca mama ta să preacurvească?” Fără ezitare, tânărul a răspuns: „Nu!” Profetul a continuat: Tânărul a răspuns: „Nu!” Profetul atunci i-a răspuns: „Ai fi de acord ca sora ta să preacurvească?”„Nici ceilalţi oameni nu-şi doresc ca mamele şi surorile lor să preacurvească.” Tânărul i-a cerut Profetului „Să faci rugi pentru mine.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pus mâna pe pieptul său şi a făcut o rugă pentru sufletul lui şi pentru comportamentul lui. De atunci nu s-a mai gândit să preacurvească.

În trecut, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era cel acre călăuzea, sfătuia, îndruma. După Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au existat companionii şi după companioni au existat tabiunii (Allah să fie mulţumit de ei toţi!), oameni cu frică de Allah şi credinţă foarte mare, care îi îndrumau pe oameni. Dar în timpurile noastre, mai ales în ţările nemusulmane, cu greu găsim astfel de oameni care să ne îndrume şi să ne corecteze comportamentul. Ce avem de făcut în acest caz? Trebuie să-L punem mereu în faţa noastră pe Allah, să ştim că noi suntem trimişii Profetului, însărcinaţi să ducem mai departe mesajul islamului, responsabili! Să nu lăsam să devenim ţinta prin care islamul să fie atacat din cauza comportamentului nostru.

Când un nemusulman ne priveşte el ne apreciază prin prisma religiei şi aşteaptă de la noi un comportament frumos, aşa cum islamul impune. Dar din păcate vedem în România atâtea exemple de musulmani care dau exemple negative şi îi vedem chiar şi pe cei credincioşi care intră în dispute pentru lucruri lipsite de importanţă, se atacă reciproc doar pentru că nu împărtăşesc aceeaşi părere şi astfel se dezbină.

Dintre cele mai rele lucruri pe care le vedem în jurul nostru sau ne lăsăm implicaţi în ele sunt cazurile în care oameni nepregătiţi îşi atribuie rolul de a vorbi în numele Islamului, în numele comunităţii, dar la prima greutate se împiedică şi cad, murdărind totodată şi imaginea Islamului.

Urmează aceste modele când dai un sfat şi nu lăsa ca tocmai prin tine imaginea islamului să sufere!

Griji inutile

Daca ne uitam la viata noastra si mai ales la preocuparile noastre, vom observa ca intreaga noastra energie se consuma pentru lucruri pe care Allah deja ni le-a garantat, ni le-a scris de cand eram in pantecele memelor noastre...

Cand fătul primeste suflet, Allah porunceste ingerului sa scrie daca fătul se va naste, daca va fi baiat sau fată, cat timp va trai si va scrie si proviziile sale, inzestrarile pe care le va primi in timpul vietii.

Dar omul cauta sa isi asigure ceva ce deja a fost scris, proviziile pentru aceasta lume, si uita cu desavarsire ceva ce nu a fost scris... proviziile din Viata de Apoi, pentru care trebuie sa se straduiasca acum, in aceasta viata. Allah Preainaltul a scris cat vom aveam in aceasta lume, sunt asigurati din punctul acesta de vedere, dar trebuie sa ne asiguram noi intrarea in Paradis, prin faptele noastre. Noi suntem atat de ocupati sa ne asiguram mancarea si un trai bun aici, dar nu ne mai ramane timp sa ne construim casa din Rai...

Ar trebui sa ne aducem aminte cum Allah ne-a asigurat hrana in aceasta lume, cum de fiecare data cand a taiat o cale, ne-a dat dublul ei... fara ca noi sa trebuiasca sa depunem un efort. Cand eram in pantecul mamei, aveam o singura cale de hrana, cordonul ombilical... Cand ne-am nascut, acest canal a fost taiat si ne-au fost date doua cai de a ne hrani... pieptul mamei, a carui hrana stie sa fie rece cand ne este cald si calda cand ne este frig. Cand nu am mai putut sa luam hrana de la aceste doua cai, Allah ne-a oferit patru cai: doua lichide - apa si laptele si doua solide - carnea si fructele, legumele. Niciodata Allah nu a inchis o cale, fara sa deschida alte cai...

Si cand omul moare cele patru cai se inchid, dar se vor deschide alte opt cai - Portile Paradisului. Dar acestea nu ii sunt garantate omului, acestea trebuie sa le ravneasca si trebuie sa se straduiasca pentru ele. Caile catre pierzanie in Viata de Apoi sunt mai multe si poate mai usoare, dar ce mare va fi chinul... Allah sa ne fereasca de ele!

Asadar, frati si surori, sa ne trezim, sa ne gandim pentru ce merita sa muncim mai mult? Pentru ceva ce ne-a fost asigurat deja, sau pentru ceva ce trebuie sa castigam? Viata aceasta este efemera, dar Viata de Apoi este vesnica...