Credinta in Allah

Credinţa in Allah Preaînaltul este complexă şi priveşte multe aspecte. Daca ar fi să analizăm toate versetele si relatările Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în care se vorbeşte despre credinţă, ne-am angaja la un studiu foarte îndelungat. Cu fiecare verset, cu fiecare hadith adaugăm un nou aspect al credinţei. Eu am ales aici o singură relatare şi cu voia lui Allah voi continua în alte articole acest subiect.

 

«Credinţa unui rob al lui Allah nu va fi adevărată decât atunci când inima lui va fi dreaptă, iar inima lui nu va fi dreaptă decât atunci când limba lui va fi dreaptă şi un om va intra în Paradis doar dacă nu va provoca nici un rău vecinului său.»

 

Sensul acestui hadis:

 Credinţa în Allah Atotputernicul şi Preamăritul nu este deplină decât atunci când musulmanul ştie ce înseamnă credinţa, iar credinţa înseamnă să-ţi ghidezi vorbele şi faptele după preceptele islamului.

 Credinţa înseamnă să ne îndeplinim îndatoririle şi să abandonăm lucrurile interzise.  

Credinţa înseamnă ascultare şi supunere desăvârşită faţă de Allah Preaînaltul, fără intervenţia opiniei personale sau consideraţii formale.

 

Credinţa înseamnă încredere şi acord absolut, considerarea lui Allah drept Stăpân şi Creator, considerarea tuturor profeţilor drept trimişi ai lui Allah, credinţa în cărţile divine adevărate, nedeformate, credinţa şi încrederea în îngerii cei evlavioşi, credinţa în destin şi în soartă – bună sau rea – fără împotrivire faţă de nici o încercare şi fără dezaprobarea oricărui destin sau împotrivire faţă de ceea ce voieşte Allah în legătură cu neîndeplinirea cererilor pe care omul le adresează Creatorului său, căci Allah Atotputernicul şi Preamăritul a amânat răspunsul la aceste cereri, fie pentru a-l încerca pe om şi a vedea dacă el poate să rabde sau este neputincios, fie pentru ispăşirea păcatelor sale sau Allah Preamăritul şi Atotputernicul a amânat acest răspuns până în Ziua de Apoi, când va avea parte de izbăvirea lui Allah.

De aceea s-a relatat că un rob al lui Allah va învia în Ziua de Apoi şi va vedea munţi de fapte bune, daruri şi atunci va zice el: „Doamne, pentru ce am parte de aceşti munţi de bunătăţi, de vreme ce eu nu am împlinit aceste fapte bune?”, iar Allah Preamăritul îi va răspunde lui: „Dar oare nu m-ai chemat tu pe Mine în cutare zi, la cutare ceas, în cutare loc şi aşa mai departe?” Şi Îi va răspunde el: „Ba da, Doamne.” Şi atunci Allah Preamăritul şi Preaînaltul îi va spune lui: „Eu ţi le-am adunat pentru această Zi.” Şi robul va spune: „Ce bine ar fi fost dacă tu nu ai fi răspuns la cererile mele niciodată!” 

Robul a vrut să spună prin aceste vorbe că el ar fi vrut ca Allah Preaînaltul şi Preamăritul să nu-i fi răspuns la nici o cerere, dar aceasta este binefacerea lui Allah pentru robii Săi. Mintea Omului este prea mărginită pentru a înţelege pe deplin ce se urmăreşte prin încercare, închipuindu-şi că el este singurul avut în vedere prin aceasta. El nu-şi dă seama că tot ceea ce i se întâmplă lui este spre binele lui. De ce? Fiindcă Allah este cel care a ales această alternativă, iar Allah nu voieşte să-i nedreptăţească pe robii săi, aşa după cum a grăit:

„…pentru că Allah nu este nedrept cu robii [Săi].” (Sura Al-’Imran: 182)

„Allah nu este nedrept [faţă de nimeni], nici cât greutatea unui grăunte de praf, iar dacă este o binefacere, El o înmulţeşte şi dă din partea Sa răsplată mare.” (Sura An-Nisa’: 40)

„Căci Allah doară nu este nedrept cu robii Săi!” (Sura Al-’Anfal: 51)

„…căci Allah nu este nedrept faţă de robi!” (Sura Al-Hajj: 10)

„Domnul tău nu este nedrept cu robii Săi.” (Sura Fussilat: 46)

  Allah nu a creat făpturile pentru a le nimici, dar a ales dintre ele unele pentru a le încerca şi se uită dacă acestea sunt în stare să rabde, sporindu-le răsplata, sau dacă se împotrivesc şi în acest caz se abat asupra lor păcatul şi pedeapsa. Şi dacă este deplină credinţa omului, atunci îl întreabă pe el: Cum stai cu limba ta? Îţi struneşti limba pentru a nu te amesteca în treburile altora, pentru a nu-i ofensa pe ceilalţi cu ea? Aşadar, ce ţi-a oferit ţie această credinţă, dacă tu nu te poţi abţine de la ofensarea celorlalţi? Credinţa este un fort pentru apărarea limbii. Dacă limba nu rămâne în limitele respectului şi bunei cuviinţe şi răneşte sentimentele celorlalţi oameni, atunci lumea începe să se ferească de acel om şi atunci vom şti că de fapt credinţa omului este neadevărată şi că nu va fi acceptată de Allah.