duminică, 11 aprilie 2010

O comoara pretioasa

Nu există forţă şi putere decât la Allah / La hawla wa la quwwata illa billah

 

Deseori repetăm această rugă şi buzele noastre o rostesc, dar noi nu-i cunoaştem sensul şi nu ne dăm seama cât de importantă e. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a susţinut că această rugă este o comoară a Paradisului. Abu Musa al Aşari (Allah să fie mulţumit de el) a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus:

«Vrei să te călăuzesc către una din comorile Raiului?» I-am răspuns: «Da, Trimis al lui Allah!» Atunci mi-a zis: «La hawla wa la quwwata illa billah / Nu există forţă şi putere decât la Allah.»”


Haideţi să cunoaştem această comoară preţioasă! Ibn Rajab al Handbali (Allah fie milostiv cu el!) spune în comentariul său asupra acestei comori a Paradisului: „Nu există forţă şi putere decât la Allah. Aceasta înseamnă că robul nu poate trece de la o stare la alta şi nu are puterea de a face acest lucru decât cu ajutorul lui Allah.”

De aceea frate şi soră întru Allah, robul nu poate trece de la umilinţă la tărie decât cu ajutorul lui Allah şi nu există forţă decât de la Allah, adică nu eşti ajutat în această lume trecătoare decât de Allah.

Nu există trecere de la nesupunere la supunere decât prin Allah şi nu te ajută în această trecere decât Allah. Nu există trecere de la boală la tămăduire decât prin Allah şi nu te va ajuta în această trecere decât Allah. Nu există trecere de la sărăcie la bogăţie decât prin Allah şi nu te va ajuta în această trecere decât Allah. Nu există trecere de la eşec la succes decât prin Allah şi nu te va ajuta în această trecere decât Allah. Nu există trecere de la înfrângere la victorie decât prin Allah şi nu te va ajuta în această trecere decât Allah. Dacă te va obosi umilinţa pentru altcineva decât pentru Allah, repetă tot mai des expresia „Nu există forţă şi putere decât la Allah.”

Ţine ascuns acest sens în inima ta, îndeosebi în timpul rostirii acestei pomeniri. Compară această trecere de la nesupunere la supunere, trecerea de la boală la tămăduire, trecerea de la sărăcie la bogăţie, trecerea de la celibat la căsătorie, trecerea de la eşec la succes, trecerea de la înfrângere la victorie. Compară cu aceasta, de asemenea, orice lucru care te interesează, repetând mereu „Nu există forţă şi putere decât la Allah / La hawla wa la quwwata illa billah”, ţinând ascuns în inima ta acest sens menţionat mai sus şi întotdeauna fă-l să se sincronizeze cu limba ta.

Allah este cel la care găsim ajutor

Şi pe El trebuie să ne bizuim

Şi nu există forţă şi tărie în afară de Allah

Şi câtă nevoie are naţiunea noastră astăzi de această comoară preţioasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu