luni, 14 februarie 2011

Cei trei Abdullah

Se spune că trăia odată un trib căruia i se spunea Bani Arāfa, din pricină că membrii săi erau cunoscuţi şi faimoşi pentru ştiinţa, cunoştinţele pe care le aveau şi pentru isteţimea deosebită. Cel mai faimos în tot tribul era un om în vârstă şi înţelept în aşa măsură, încât chiar şi chipul său radia lumina ştiinţei. Şeikhul acesta avea trei băieţi cărora le dăduse acelaşi nume – Abdullah, aceasta pentru că înţelepciunea nu-L cunoaşte decât pe Allah.

Timpul a trecut şi a venit şi ceasul din urmă al acestui şeikh care şi-a dat suflarea. Bătrânul lăsase un testament pentru fiii săi şi scrisese: „Abdullah moşteneşte, Abdullah nu moşteneşte, Abdullah moşteneşte”. Văzând şi citind testamentul, cei trei fraţi s-au trezit într-o mare încurcătură, pentru că nu ştiau care dintre ei va fi cel care nu moştenea nimic. Doi dintre ei moşteneau cu siguranţă, dar al treilea nu primea nimic conform testamentului. Pentru că pe toţi trei îi chema Abdullah, au hotărât să-şi caute dreptatea la un qadi (judecător) cunoscut pentru ştiinţa şi pentru marea înţelepciune de care dădea dovadă. Omul locuia într-un sat îndepărtat, dar cei trei fraţi au hotărât să se ducă la el. Pe drum au întâlnit un om care părea a căuta ceva şi care i-a întrebat:

- N-aţi văzut cumva o cămilă?
Iar primul Abdullah i-a spus:
- E chioară?
- Da.
Al doilea Abdullah a întrebat, la rândul său:
- Are coada tăiată?
- Da.
A întrebat şi al treilea Abdullah:
- E şchioapă?
- Da.
Omul care-şi căuta cămila se gândi că acei călători văzuseră cămila în drumul lor, pentru că o descriseseră întocmai, şi, bucuros, a grăit:
- Aţi văzut-o?
- Nu, n-am văzut-o.
Omul s-a mirat. Cum să n-o fi văzut? Atunci cum de au descris-o întocmai?
- Cu siguranţă aţi furat-o, altfel cum aţi fi ştiut aşa de bine cum arată?
Cei trei tineri au răspuns într-un glas:
- N-am furat-o, jurăm pe Allah!
A zis omul:
- Am să merg la judecător să mă plâng!
- Păi şi noi tot la el ne ducem. Haide cu noi.

Au pornit împreună spre judecător şi, odată ajunşi, şi-a spus fiecare păsul, după care omul dreptăţii le-a zis:

- Acum mergeţi şi odihniţi-vă, căci probabil sunteţi obosiţi de pe drum.
Apoi i-a poruncit slugii sale să le pregătească celor patru de mâncare, iar unui alt servitor i-a poruncit să fie cu ochii pe ei câtă vreme vor sta la masă. În timp ce aceştia mâncau, s-au întâmplat cele care urmează:

Abdullah întâiul a spus:
- Femeia care ne-a pregătit masa a rămas grea.
Al doilea Abdullah a spus:
- Carnea pe care o mâncăm acum nu e carne de capră, ci carne de câine.
Al treilea Abdullah:
- Judecătorul ăsta s-a născut din păcat. E din flori.

Sluga pusă să îi păzească a auzit toate cuvintele pe care le grăiseră cei trei Abdullah.

A doua zi judecătorul l-a întrebat pe slujitor despre cele ce vorbiseră şi făcuseră în timpul mesei cei trei Abdallah şi omul care-şi pierduse cămila. Iar sluga a povestit zicând:

- Unul dintre ei a spus că femeia care le-a fiert mâncarea este însărcinată.
Atunci judecătorul s-a dus la femeia aceea s-o întrebe dacă într-adevăr este însărcinată sau nu. Într-un târziu, femeia, care la început nu şi-a recunoscut sarcina, a cedat insistenţelor judecătorului, confirmând spusele acestuia.

Apoi înţeleptul judecător s-a întors la slugă, întrebând ce anume a zis celălalt Abdullah, iar slujitorul i-a povestit:

- Celălalt a zis că, la prânz, carnea pe care au mâncat-o nu a fost de capră, ci de câine.

Înţeleptul a mers atunci la măcelar şi l-a întrebat ce a tăiat pentru prânz. Măcelarul i-a răspuns că tăiase o capră. Omul ştia că măcelarul minte şi a insistat până când acesta a recunoscut adevărul şi anume că, într-adevăr, a tăiat un câine, pentru că nu a găsit nici oi, nici capre pe care să le sacrifice. Judecătorul a fost foarte mirat cum de au ştiut tinerii ce mănâncă, pentru că nu văzuseră carnea animalului decât atunci când le-a fost servită la masă.

S-a întors din nou la slujitor, cu mintea plină de întrebări.
- Ce au mai spus cei trei?
A răspuns sluga:
- N-au mai spus nimic, stăpâne.

Slujitorul era cam stingherit şi se citea aceasta pe chipul lui, astfel încât judecătorul nu i-a dat crezare şi a insistat pentru a-l face să spună adevărul întreg. Într-un sfârşit a recunoscut:

- Stăpâne, cel de al treilea Abdullah a zis despre tine că eşti născut din păcat.

Judecătorul era zdrobit şi, după îndelungată cugetare, a hotărât să se ducă la mama lui ca s-o întrebe cine este tatăl lui adevărat. Mai întâi mama s-a speriat, surprinsă de întrebare, şi, mai ales, înfricoşată de răspunsul care trebuia dat. Îi era frică de adevăr. A spus ea:

- Tu eşti copilul meu şi porţi numele tatălui tău.

Numai că acel judecător, fiind foarte înţelept şi isteţ, nu a dat prea multă crezare spuselor mamei sale şi a repetat întrebarea, iar răspunsurile femeii erau altele de fiecare dată. Au plâns mult amândoi, dar judecătorul nu şi-a uitat dorinţa de a şti adevărul-adevărat; în cele din urmă mama a răspuns dorinţei fiului său, recunoscând că acesta fusese făcut cu un alt bărbat. Judecătorul a fost cuprins de o tulburare puternică. Adică cum să fie el un bastard, un copil din flori… Iar întrebarea şi mai chinuitoare era aceasta: cum au ştiut cei trei tineri că el este copil din flori?

Apoi i-a adunat pe toţi cei trei Abdullah şi pe stăpânul cămilei pierdute ca să judece în legătură cu cele scrise în testament, precum şi cazul cămilei. L-a întrebat pe primul Abdullah:

- Cum ai ştiut că acea cămilă e chioară?
- Fiindcă o cămilă chioară mănâncă, de obicei, dinspre partea ochiului sănătos şi nu se atinge de fânul pus în partea ochiului vătămat. Iar în locul în care cămila a dispărut, am văzut urmele fânului mâncat pe o singură parte şi am înţeles că acel animal era chior.

Judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum de ai ştiut că e scurtată coada cămilei?
- Cămila sănătoasă are obiceiul ca, atunci când se balegă, să îşi mişte coada în stânga şi în dreapta, împrăştiind balega pe pământ. Iar pe locul unde cămila îşi făcuse nevoile nu am văzut nimic din toate acestea; excrementele ei erau grămadă, la un loc. Aşa am înţeles că are coada scurtată.

În sfârşit, judecătorul l-a întrebat şi pe ultimul Abdullah:
- Cum ai ştiut că acea cămilă e şchioapă?
- Am văzut urma copitelor pe pământ şi aşa am priceput că e şchioapă.

După ce i-a ascultat pe toţi cei trei Abdullah, judecătorul s-a convins de adevărul celor spuse de ei şi i-a zis stăpânului cămilei să se ducă la treaba lui. 

Când acesta a plecat, judecătorul i-a întrebat pe cei trei:
- Dar cum aţi ştiut că femeia care v-a pregătit mâncarea purta un copil în pântec?

A răspuns primul Abdullah:
- Am ştiut pentru că lipia pusă pe masă era mai groasă pe o parte şi mai subţire pe cealaltă parte. Iar aşa ceva nu se poate petrece decât dacă ceva anume împiedică femeia să ajungă la pâine. Acest ceva ce o împiedica era chiar sarcina sa. Aşa am ştiut că femeia este însărcinată.

După aceasta judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum ai aflat că acea carne ce v-a fost servită la masa de prânz a fost carne de câine?
Iar acest Abdullah a răspuns:
- Carnea de oaie, de capră, de cămilă şi de vacă au un rost şi o rânduială a lor, după cum urmează: grăsime, apoi carne, apoi os. Pe când carnea câinelui este diferită: carne, apoi grăsime şi apoi os. Aşa am ştiut că e carne de câine.

A venit rândul celui de al treilea Abdullah. Judecătorul aştepta nerăbdător clipa aceasta şi a întrebat uimit:
- Cum ai ştiut că eu sunt un copil din flori?
Iar Abdullah al treilea i-a răspuns:
- Pentru că i-ai poruncit unei slugi să fie iscoadă şi să stea cu ochii pe noi. Iar aceste îndeletniciri le au cei care s-au născut din flori.
Judecătorul a grăit următoarele:
- Pe copilul din flori nu-l poate recunoaşte decât un copil din flori.
Apoi a adăugat:
- Aşadar, tu eşti cel care nu vei moşteni nimic din testamentul tatălui tău, pentru că tu eşti copil din flori.

sâmbătă, 15 mai 2010

Credinta in Allah

Credinţa in Allah Preaînaltul este complexă şi priveşte multe aspecte. Daca ar fi să analizăm toate versetele si relatările Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în care se vorbeşte despre credinţă, ne-am angaja la un studiu foarte îndelungat. Cu fiecare verset, cu fiecare hadith adaugăm un nou aspect al credinţei. Eu am ales aici o singură relatare şi cu voia lui Allah voi continua în alte articole acest subiect.

 

«Credinţa unui rob al lui Allah nu va fi adevărată decât atunci când inima lui va fi dreaptă, iar inima lui nu va fi dreaptă decât atunci când limba lui va fi dreaptă şi un om va intra în Paradis doar dacă nu va provoca nici un rău vecinului său.»

 

Sensul acestui hadis:



 Credinţa în Allah Atotputernicul şi Preamăritul nu este deplină decât atunci când musulmanul ştie ce înseamnă credinţa, iar credinţa înseamnă să-ţi ghidezi vorbele şi faptele după preceptele islamului.

 Credinţa înseamnă să ne îndeplinim îndatoririle şi să abandonăm lucrurile interzise.  

Credinţa înseamnă ascultare şi supunere desăvârşită faţă de Allah Preaînaltul, fără intervenţia opiniei personale sau consideraţii formale.

vineri, 14 mai 2010

Pomeniti-Ma si va voi pomeni

Musulmanul are nevoie în viaţa sa cotidiană, atât în cea publică, cât şi în cea privată, de familie, de tovărăşia lui Allah, de apărarea Lui şi de protecţia Lui. Această tovărăşie şi această protecţie divină nu vin fără a fi cerute, fără asigurarea celor necesare lor şi ascultarea cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

 „Pomeniţi-mă şi vă voi pomeni.”

Priviţi la această expresie divină, minunată, vă voi pomeni! Uimitor nu este faptul că noi îl pomenim pe Allah, ci uimitor este faptul că Allah, Creatorul cerurilor şi pământului, te pomeneşte pe tine.

 Citeşte şi reflectă la acest hadis uimitor: 

 

„Dacă robul Meu Mă va pomeni în sufletul lui, îl voi pomeni şi Eu în sufletul Meu, dacă Mă va pomeni în faţa oamenilor, îl voi pomeni şi Eu în faţa unor oameni mai buni decât ai lui, şi dacă îl voi pomeni pe robul Meu (aici este minunea), voi fi urechea lui cu care el aude, ochiul lui cu care vede, mâna lui cu care loveşte şi piciorul lui cu care merge.” 

 


miercuri, 12 mai 2010

Rostirea expresiei Bismillah /În numele lui Allah

Rostirea expresiei Bismillah /În numele lui Allah

 

Înainte de a începe orice acţiune credinciosul musulman trebuie să spună Bismillah; această expresie se rosteşte înainte de a începe să mâncăm, când ieşim sau intrăm în casă, înainte de a intra în sala de examen, înainte a adormi.

Bismillah te apără de Satana; dacă rosteşti această expresie, el nu va bea, nu va mânca şi nici nu va dormi cu tine.

 

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Când omul intră în casă şi-L pomeneşte pe Allah la intrare şi când mănâncă, diavolul va zice: «Nu pot să înnoptez şi să mănânc la voi.» Dar dacă intră fără a-l pomeni pe Allah, atunci diavolul va zice: «Am un loc unde să înnoptez.»

duminică, 11 aprilie 2010

O comoara pretioasa

Nu există forţă şi putere decât la Allah / La hawla wa la quwwata illa billah

 

Deseori repetăm această rugă şi buzele noastre o rostesc, dar noi nu-i cunoaştem sensul şi nu ne dăm seama cât de importantă e. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a susţinut că această rugă este o comoară a Paradisului. Abu Musa al Aşari (Allah să fie mulţumit de el) a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus:

«Vrei să te călăuzesc către una din comorile Raiului?» I-am răspuns: «Da, Trimis al lui Allah!» Atunci mi-a zis: «La hawla wa la quwwata illa billah / Nu există forţă şi putere decât la Allah.»”

marți, 23 martie 2010

Igiena orala in cultura musulmanului

Rugaciunea - Intalnirea cu Allah

Rugăciunea nu poate să fie abandonată nici chiar de către omul sărac, bolnav în aşternut sau paralizat (Allah să le dea adăpost şi sănătate!). Chiar şi în caz de boală severă cel bolnav se va ruga fie ridicat, fie aşezat sau întins, prin semne sau chiar prin mişcarea ochilor. De ce? Datorită importanţei rugăciunii în Islam. De ce toate acestea? Ştiţi, oare, de ce avem această îndatorire? Pentru că rugăciunea este marea întâlnire dintre tine şi Creatorul tău.

Ce ai face, bunăoară, dacă un şef de stat te-ar chema la o întâlnire? Desigur că vei face imposibilul pentru a răspunde acestei invitaţii: mai întâi vei merge la cel mai bun magazin care vinde îmbrăcăminte, chiar dacă eşti sărac, sau vei împrumuta bani ori vei închiria un costum potrivit pentru întâlnire. Apoi vei cumpăra parfumuri, te vei aranja şi vei merge la întâlnire cu cea mai plăcută înfăţişare, luând seama să fii punctual, plecând mai devreme ca să eviţi traficul aglomerat şi orice întârziere neprevăzută.

Un sfat cat 20 de sfaturi


Cuvintele Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pe care le putem citi şi noi în zilele noastre, conţin sfaturi excelente pentru cei credincioşi. Unul dintre exemple este sfatul pe care l-a dat companionului său Muadh (Allah să fie mulţumit de el). S-a relatat că i-a spus în felul următor:

„O, Muadh, te sfătuiesc: teme-te de Allah, spune adevărul, împlineşte-ţi promisiunea, respectă înţelegerea, nu abuza de încredere, apară-ţi vecinii, fii îndurător cu orfanii, fii modest în vorbire, salută, fă fapte bune, fii statornic în credinţă, învaţă din Coran, iubeşte Viaţa de Apoi, teme-te pentru ce o să dai socoteală…

O, Muadh, îţi interzic să: îl faci mincinos pe cel care spune adevărul, să faci orice păcat, să arăţi nesupunere unui conducător drept, să faci rău pe pământ.
O, Muadh, te îndrum să te temi de Allah în timp ce treci pe lângă fiecare piatră, copac ori grămadă de pământ.

Căieşte-te după fiecare păcat. Căieşte-te în taină pentru un păcat ascuns şi făţiş pentru un păcat făţiş."

Medalia pentru comunicare inter-religioasa