Se spune că trăia odată un trib căruia i se spunea Bani Arāfa, din pricină că membrii săi erau cunoscuţi şi faimoşi pentru ştiinţa, cunoştinţele pe care le aveau şi pentru isteţimea deosebită. Cel mai faimos în tot tribul era un om în vârstă şi înţelept în aşa măsură, încât chiar şi chipul său radia lumina ştiinţei. Şeikhul acesta avea trei băieţi cărora le dăduse acelaşi nume – Abdullah, aceasta pentru că înţelepciunea nu-L cunoaşte decât pe Allah.
Timpul a trecut şi a venit şi ceasul din urmă al acestui şeikh care şi-a dat suflarea. Bătrânul lăsase un testament pentru fiii săi şi scrisese: „Abdullah moşteneşte, Abdullah nu moşteneşte, Abdullah moşteneşte”. Văzând şi citind testamentul, cei trei fraţi s-au trezit într-o mare încurcătură, pentru că nu ştiau care dintre ei va fi cel care nu moştenea nimic. Doi dintre ei moşteneau cu siguranţă, dar al treilea nu primea nimic conform testamentului. Pentru că pe toţi trei îi chema Abdullah, au hotărât să-şi caute dreptatea la un qadi (judecător) cunoscut pentru ştiinţa şi pentru marea înţelepciune de care dădea dovadă. Omul locuia într-un sat îndepărtat, dar cei trei fraţi au hotărât să se ducă la el. Pe drum au întâlnit un om care părea a căuta ceva şi care i-a întrebat:
- N-aţi văzut cumva o cămilă?
Iar primul Abdullah i-a spus:
- E chioară?
- Da.
Al doilea Abdullah a întrebat, la rândul său:
- Are coada tăiată?
- Da.
A întrebat şi al treilea Abdullah:
- E şchioapă?
- Da.
Omul care-şi căuta cămila se gândi că acei călători văzuseră cămila în drumul lor, pentru că o descriseseră întocmai, şi, bucuros, a grăit:
- Aţi văzut-o?
- Nu, n-am văzut-o.
Omul s-a mirat. Cum să n-o fi văzut? Atunci cum de au descris-o întocmai?
- Cu siguranţă aţi furat-o, altfel cum aţi fi ştiut aşa de bine cum arată?
Cei trei tineri au răspuns într-un glas:
- N-am furat-o, jurăm pe Allah!
A zis omul:
- Am să merg la judecător să mă plâng!
- Păi şi noi tot la el ne ducem. Haide cu noi.
Au pornit împreună spre judecător şi, odată ajunşi, şi-a spus fiecare păsul, după care omul dreptăţii le-a zis:
- Acum mergeţi şi odihniţi-vă, căci probabil sunteţi obosiţi de pe drum.
Apoi i-a poruncit slugii sale să le pregătească celor patru de mâncare, iar unui alt servitor i-a poruncit să fie cu ochii pe ei câtă vreme vor sta la masă. În timp ce aceştia mâncau, s-au întâmplat cele care urmează:
Abdullah întâiul a spus:
- Femeia care ne-a pregătit masa a rămas grea.
Al doilea Abdullah a spus:
- Carnea pe care o mâncăm acum nu e carne de capră, ci carne de câine.
Al treilea Abdullah:
- Judecătorul ăsta s-a născut din păcat. E din flori.
Sluga pusă să îi păzească a auzit toate cuvintele pe care le grăiseră cei trei Abdullah.
A doua zi judecătorul l-a întrebat pe slujitor despre cele ce vorbiseră şi făcuseră în timpul mesei cei trei Abdallah şi omul care-şi pierduse cămila. Iar sluga a povestit zicând:
- Unul dintre ei a spus că femeia care le-a fiert mâncarea este însărcinată.
Atunci judecătorul s-a dus la femeia aceea s-o întrebe dacă într-adevăr este însărcinată sau nu. Într-un târziu, femeia, care la început nu şi-a recunoscut sarcina, a cedat insistenţelor judecătorului, confirmând spusele acestuia.
Apoi înţeleptul judecător s-a întors la slugă, întrebând ce anume a zis celălalt Abdullah, iar slujitorul i-a povestit:
- Celălalt a zis că, la prânz, carnea pe care au mâncat-o nu a fost de capră, ci de câine.
Înţeleptul a mers atunci la măcelar şi l-a întrebat ce a tăiat pentru prânz. Măcelarul i-a răspuns că tăiase o capră. Omul ştia că măcelarul minte şi a insistat până când acesta a recunoscut adevărul şi anume că, într-adevăr, a tăiat un câine, pentru că nu a găsit nici oi, nici capre pe care să le sacrifice. Judecătorul a fost foarte mirat cum de au ştiut tinerii ce mănâncă, pentru că nu văzuseră carnea animalului decât atunci când le-a fost servită la masă.
S-a întors din nou la slujitor, cu mintea plină de întrebări.
- Ce au mai spus cei trei?
A răspuns sluga:
- N-au mai spus nimic, stăpâne.
Slujitorul era cam stingherit şi se citea aceasta pe chipul lui, astfel încât judecătorul nu i-a dat crezare şi a insistat pentru a-l face să spună adevărul întreg. Într-un sfârşit a recunoscut:
- Stăpâne, cel de al treilea Abdullah a zis despre tine că eşti născut din păcat.
Judecătorul era zdrobit şi, după îndelungată cugetare, a hotărât să se ducă la mama lui ca s-o întrebe cine este tatăl lui adevărat. Mai întâi mama s-a speriat, surprinsă de întrebare, şi, mai ales, înfricoşată de răspunsul care trebuia dat. Îi era frică de adevăr. A spus ea:
- Tu eşti copilul meu şi porţi numele tatălui tău.
Numai că acel judecător, fiind foarte înţelept şi isteţ, nu a dat prea multă crezare spuselor mamei sale şi a repetat întrebarea, iar răspunsurile femeii erau altele de fiecare dată. Au plâns mult amândoi, dar judecătorul nu şi-a uitat dorinţa de a şti adevărul-adevărat; în cele din urmă mama a răspuns dorinţei fiului său, recunoscând că acesta fusese făcut cu un alt bărbat. Judecătorul a fost cuprins de o tulburare puternică. Adică cum să fie el un bastard, un copil din flori… Iar întrebarea şi mai chinuitoare era aceasta: cum au ştiut cei trei tineri că el este copil din flori?
Apoi i-a adunat pe toţi cei trei Abdullah şi pe stăpânul cămilei pierdute ca să judece în legătură cu cele scrise în testament, precum şi cazul cămilei. L-a întrebat pe primul Abdullah:
- Cum ai ştiut că acea cămilă e chioară?
- Fiindcă o cămilă chioară mănâncă, de obicei, dinspre partea ochiului sănătos şi nu se atinge de fânul pus în partea ochiului vătămat. Iar în locul în care cămila a dispărut, am văzut urmele fânului mâncat pe o singură parte şi am înţeles că acel animal era chior.
Judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum de ai ştiut că e scurtată coada cămilei?
- Cămila sănătoasă are obiceiul ca, atunci când se balegă, să îşi mişte coada în stânga şi în dreapta, împrăştiind balega pe pământ. Iar pe locul unde cămila îşi făcuse nevoile nu am văzut nimic din toate acestea; excrementele ei erau grămadă, la un loc. Aşa am înţeles că are coada scurtată.
În sfârşit, judecătorul l-a întrebat şi pe ultimul Abdullah:
- Cum ai ştiut că acea cămilă e şchioapă?
- Am văzut urma copitelor pe pământ şi aşa am priceput că e şchioapă.
După ce i-a ascultat pe toţi cei trei Abdullah, judecătorul s-a convins de adevărul celor spuse de ei şi i-a zis stăpânului cămilei să se ducă la treaba lui.
Când acesta a plecat, judecătorul i-a întrebat pe cei trei:
- Dar cum aţi ştiut că femeia care v-a pregătit mâncarea purta un copil în pântec?
A răspuns primul Abdullah:
- Am ştiut pentru că lipia pusă pe masă era mai groasă pe o parte şi mai subţire pe cealaltă parte. Iar aşa ceva nu se poate petrece decât dacă ceva anume împiedică femeia să ajungă la pâine. Acest ceva ce o împiedica era chiar sarcina sa. Aşa am ştiut că femeia este însărcinată.
După aceasta judecătorul l-a întrebat pe cel de al doilea Abdullah:
- Cum ai aflat că acea carne ce v-a fost servită la masa de prânz a fost carne de câine?
Iar acest Abdullah a răspuns:
- Carnea de oaie, de capră, de cămilă şi de vacă au un rost şi o rânduială a lor, după cum urmează: grăsime, apoi carne, apoi os. Pe când carnea câinelui este diferită: carne, apoi grăsime şi apoi os. Aşa am ştiut că e carne de câine.
A venit rândul celui de al treilea Abdullah. Judecătorul aştepta nerăbdător clipa aceasta şi a întrebat uimit:
- Cum ai ştiut că eu sunt un copil din flori?
Iar Abdullah al treilea i-a răspuns:
- Pentru că i-ai poruncit unei slugi să fie iscoadă şi să stea cu ochii pe noi. Iar aceste îndeletniciri le au cei care s-au născut din flori.
Judecătorul a grăit următoarele:
- Pe copilul din flori nu-l poate recunoaşte decât un copil din flori.
Apoi a adăugat:
- Aşadar, tu eşti cel care nu vei moşteni nimic din testamentul tatălui tău, pentru că tu eşti copil din flori.
